!!!

                Pielea si buzele ei fine asteapta...
asteapta...
              si iar asteapta....
Atingerea fina ca de perle a buzelor lui ...

                                     Ce asteptare dureroasa!!!

cafeA?

            Imbatata de aburii cafelei mele cu rom stau si privesc la....nu stiu la ce ..., dar e ceva ce nu ma mai impresioneaza ca alta data...Supradoza de cofeina nu isi face simtita prezenta sau nu poate invinge starea de liniste , de monotonie.Ochii mari si verzi par doua abisuri in care iti este foarte usor sa te prabusesti in incercarea ta dea vedea ce se ascunde in spatele lor.Doar razele soarelui de primavara incearca din rasputeri sa patrunda in camera obscura , cu geamuri mari acoperite de perdele negre.Fereastra deschisa tine de mana adierea proaspata de primavara care , cu pasi timizi dar siguri patrunde in plamanii mei.Imi las corpul sa se scufunde in fotoliul de langa geam si... stau asa ore intregi , calatorind intr-o lume stranie , care nu o pot explica.Este o stare ciudata , ai impresia ca in acele cateva ore ai murit si nimic nu tulbura gandurile tale , nu auzi nimic iar ochii mari si verzi stau pierduti privind intr-un punct fix , punct ce nu il vezi...Dupa cateva ore simt ca imi lipseste ceva , aburii cafelei cu rom , dar nu ma deranjeaza intratat acest lucru incat sa ma ridic din locul meu , nici vorba...prinsa in mrejele acestei stari imi mai petrec asa cateva ore...Unii vor spune : ce plictisitor!!!...pur si simplu nu imi pasa , eu ador starea aceasta:)

verde aprins

                Inconjurata fizic de caiete de chimie si reactii care mi se par stupide mintea face o calatorie in timp si situatiile ce le retraiesc imi dau fiori , de la primele cuvinte invatate in doi la te iubesc-urile de pe urma si la dezbracarea de secrete , acum inteleg sensul momentelor de tacere care acum au in mintea mea o expresivitate surda. Ce usor s-au schimbat emotiile de la primul sarut in obisnuinta ce a pus stapanire pe noi in cateva luni...Si acum cand ne vedem in treacat , prinsi in inertia vietii , salutandu-ne de la distanta , aceleasi emotii de un verde aprins ce au prins contur acum multi ani isi fac simtita prezenta...Cu un gol in suflet atat de plin de chin si cu focul din privire alimentat de otrava iubirii si durerile unei mintii ce cauta neincetat raspunsuri care probabil nu i le v-a putea spune nimeni, schimb lacrimi aproape zilnic...Cel mai tare ma doare ca nu mi te-am putut scoate din suflet , din inima , din viata .Te urasc pentru ca nu vrei sa lasi loc unor noi sentimente de un verde aprins si te iubesc pentru ca esti parte din mine ..Orice s-ar intampla noi avem sireturile de la papuci legate pe viata , iar secretul ce il voi duce in mormant si iubirea imposibila ce ne-o purtam nu o sa permita sa ne indepartam....Suntem aproape dar in acelasi timp foarte departe....