Pendulare

             Noi , oamenii suntem precum un pendul care oscileaza neincetat intre doua lumii...Incercam sa fugim de realitate si sa ne apropiem de dorinta insa ...realitatea invinge si atunci realizam ca de fapt lucrul de care fugeam este in sufletul nostru si il iubim si face parte din viata noastra...De cate ori am incercat sa ma indepartez de matematica , sa plec , sa merg la liceu la profil uman si nu am reusit , de patru ani sunt in aceeasi clasa in care te impiedici de cifre si de calcule...Am vrut sa evadez si sa merg la facultate la jurnalism insa instinctul ma apropie tot de matematica....Cum spunea cineva azi , oamenii care iubesc matematica se exteriorizeaza prin scris...oricat as incerca balanta se inclina inspre matematica....

...

        Cat de complicati suntem uneori...mereu ne dorim ceea ce nu avem , iar cand obtinem ne plictisim din prima clipa...Cat de mult imi doresc un par drept si un corp de invidiat si normal mi-l doream enorm pe el.Vorbesc la trecut pentru ca acum prezenta lui nu mi se mai pare incantatoare ci dimpotriva o gasesc plictisitoare si enervanta...
          Referitor la postarea anterioara , m-am decis sa ma indepartez de ambii pentru ca ma plictiseste cortina aceasta , scena , spectatorii si chiar si piesa in sine...Vreau ceva nou care sa imi transmita fiori in tot corpul , sa imi excite la maxim neuroni si sa imi ofere un orgasm intelectual...
                                   (nu ma pricep la titluri)

ahh...

       Ahh...sunt demna de ura lor! Cata impocrizie pot avea sa joc rolul din piesa sumbra a iubirii pe doua scene , in doua planuri total diferite...Oare pe cine sa tradez? pe el? , amantul care se foloseste de actrita sau pe copila aia inocenta si indragostita?