In sfarsit vremea este in tandem cu sufletele astea nebune ce ne inconjoara...totul este rece si lipsit de viata.Cu spatele lipit de peretele casei privesc in gol , nu am nici un gand , nici un sentiment , nici o remuscare sau regret...lipsesc de la confruntarea cu viata , am telefonul inchis de nu mai stiu cate zile si totusi am o stare de bine , de liniste ...doar cate o masina tulbura coregrafia stropilor de ploaie ...nici macar amintirile nu indraznesc sa imi tulbure starea...Cand m-am pierdut pe drum? Unde am ramas? Unde imi este zambetul si inocenta? Unde esti tu suflet pierdut prin cine stie ce asternuturi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu