Oricat as incerca sa ma inchid in balonul cu pereti de zambete si optimism nu pot sa inchid ochii si sa nu observ nedreptatile din jur , nedreptati care exista pretutindeni dar pentru a ne da seama de gravitatea lor , acestea trebuie rostite.Este evident ca rostirea acestora este mult mai grea si mai dureroasa decat tacerea...putem spune ca aceasta greutate si durere delimiteaza moralitatea si principiile de slabiciune...Uneori aceasta durere este data de faptul ca sti ca nu exista raspunsuri la intrebarile pe care ti le pui....De ce punem suflet in tot ceea ce facem ???cand stim si suntem constienti de faptul ca vom fi raniti si se va mai forma o cicatrice pe sufletul mult prea plin de semne ale durerii pentru varsta adolescentei...
Ne agatam de relatii , de persoane , de o urma de speranta , de un fir de prietenie , de un colt de zambet , ne implicam sentimental in toate astea si undeva , candva , cineva iti va bea stropii de fericire ca si soarele fierbinte ce bea roua de pe iarba...si ramai insetat , dornic de iubire , ramai cu un amalgam de sentimente si de ganduri ce se imbulzesc si isi cauta un colt in mintea ta ....Incerci sa asamblezi piese din puzzle-uri diferite , fortezi nota si nu realizezi ca increderea dupa ce ai pierdut-o greu o recastigi , gandesti in sabloane care nu mai au spatiu in zilele noastre, te joci cu chibritul aprins langa combustibilul prin care pasesti zilnic , combustibil ce abia asteapta o scanteie ca sa produca incendiul , incendiu stins de o tornada de lacrimi....si toate astea pentru ce???
Pentru a suferi iar si iar...??? De ce sa pui suflet???...pentru a mai castiga inca o cicatrice???Oare merita???
Nu , nu merita :|
RăspundețiȘtergere